VIBE

Durată: 90 de minute

Locație: online, 1:1

900 RON

După alegerea datei, primești detaliile pentru plată și pentru pregătirea întâlnirii. Programarea este confirmată după achitarea sesiunii.

Plata se face prin transfer bancar către 123 SUCCESS S.R.L., CUI 51674724, J2025028951008, Banca Transilvania IBAN RO29BTRLRONCRT0CY0755601.

Nu găsești o dată potrivită în calendar? Scrie-mi pe WhatsApp și stabilim împreună.

Category:

VIBE — 90 de minute pentru tine și stilul tău

Ai câteva dileme vestimentare concrete? Le rezolvăm împreună, online, în 90 de minute.

Poate ai haine care îți plac, dar nu știi cu ce să le combini. Piese cu etichetă pe care nu ai reușit să le porți. Un eveniment pentru care nu știi ce să alegi. Sau urmează o plecare și vrei să faci un bagaj din care chiar să iasă ținute.

VIBE este sesiunea mea de tip „ask me anything” despre haine, culori, proporții și stil.

Tu vii cu garderoba și situațiile tale reale. Eu vin cu ochiul și experiența de consultantă de imagine.

Ce putem face concret?

În funcție de ce ai nevoie, putem:

  • construi ținute cu piesele pe care le ai, inclusiv cele care încă au etichetă;
  • vedea de ce o piesă nu funcționează cum ai vrea și cu ce ai putea s-o porți;
  • ajusta proporții, lungimi, pantofi, genți, bijuterii și alte detalii care schimbă o ținută;
  • găsi combinații de culori și nivelul de contrast potrivit pentru tine;
  • pregăti ținute pentru birou, o prezentare, o petrecere sau un eveniment;
  • analiza articole pe care te gândești să le cumperi înainte să dai banii pe ele;
  • face împreună bagajul pentru o plecare, în funcție de destinație, vreme și ce vei face acolo.

Nu trebuie să le facem pe toate. Alegem ce contează cel mai mult pentru tine și folosim cele 90 de minute acolo.

Și nici nu trebuie să vii cu întrebările perfect formulate.

Poți veni pur și simplu cu:

„Dulapul cade pe mine, dar eu tot în aceleași 2–3 ținute ajung. Și nici de alea nu sunt prea încântată.”

De acolo începem.

Cum lucrăm?

Ne întâlnim online și lucrăm direct cu lucrurile tale.

Poți avea lângă tine hainele despre care vrei să mă întrebi, fotografii cu ținute sau linkuri către articole pe care te gândești să le cumperi.

Comparăm variante, construim combinații și ajustăm detalii. Iar eu îți explic de ce recomand ceva, ca să poți folosi principiile și după sesiune, fără mine.

VIBE este potrivită când ai nevoie de claritate și soluții punctuale. Nu înlocuiește analiza cromatică completă, auditul integral al garderobei sau personal shoppingul.

90 de minute · online · 1:1

900 lei

Pin It on Pinterest

Skip to content