Analiza cromatică

Durată: 1.5-2h

Locație: studio central în zona Piața Muncii sau online.

1100 RON

Descoperă culorile care te luminează, te armonizează și îți fac alegerile de stil mult mai simple

Ai cumpărat vreodată o haină care părea frumoasă în magazin, dar acasă parcă nu te avantaja deloc?
Sau ai simțit că, deși ai haine în dulap, tot ajungi să porți aceleași 2–3 culori “safe”, pentru că nu ești sigură ce ți se potrivește cu adevărat?

Analiza cromatică te ajută să înțelegi exact ce culori îți pun în valoare chipul, ce nuanțe îți armonizează trăsăturile și cum să faci alegeri mai inspirate pentru haine, machiaj, păr și accesorii.

Aceasta nu este doar o discuție despre “ce culoare îți place”, ci o analiză personalizată, construită pe observație atentă, comparații directe cu drapaje profesionale și explicații clare, astfel încât să pleci nu doar cu un rezultat, ci cu mai multă claritate, mai multă încredere și un sistem practic pe care îl poți folosi ani la rând.


Ce este analiza cromatică?

Analiza cromatică este procesul prin care descoperim ce culori lucrează în favoarea ta și care, dimpotrivă, te pot șterge, încărca sau dezechilibra vizual.

În cadrul sesiunii, analizăm felul în care culoarea interacționează cu:

  • tonul și subtonul pielii
  • culoarea naturală a părului
  • nuanța ochilor
  • nivelul tău de contrast natural

Rezultatul este identificarea sezonului tău cromatic și a paletei de culori care te ajută să arăți mai luminoasă, mai armonioasă și mai bine pusă în valoare — fără efort inutil și fără cumpărături făcute “la ghici”.


Ce vei descoperi în timpul sesiunii

În cadrul analizei cromatice, vei afla:

✔️ Ce culori te avantajează cu adevărat
Vei vedea direct, prin comparație, cum anumite culori îți luminează tenul, îți definesc privirea și creează un aspect mai proaspăt și mai armonios.

✔️ Ce sezon cromatic și ce subcategorie ți se potrivesc
Afli nu doar dacă ești Primăvară, Vară, Toamnă sau Iarnă, ci și nuanțele specifice din paleta ta, astfel încât recomandările să fie cât mai precise.

✔️ Cum să alegi mai ușor hainele potrivite
Vei înțelege mai bine ce culori merită să cauți când cumperi și pe care este mai bine să le eviți.

✔️ Cum să combini culorile între ele
Primești repere clare pentru a crea ținute armonioase, versatile și coerente, fie că vorbim despre ținute de zi, apariții profesionale sau evenimente.

✔️ Ce nuanțe de machiaj și păr te susțin vizual
Primești recomandări utile pentru rujuri, blush, alte accente de make-up și culoarea părului, astfel încât întregul tău look să fie mai unitar.

✔️ Ce metale și accesorii te complimentează
Aur sau argint? Perle sau contraste mai reci? Vei înțelege mai clar ce completează armonios imaginea ta.

✔️ Un mic ghid de psihologia culorii
Pentru că stilul nu înseamnă doar “ce îți stă bine”, ci și ce alegi să transmiți prin imaginea ta.


Ce include pachetul

✔️ Sesiune 1:1 de analiză cromatică
Aproximativ 1,5–2 ore, în care testăm și interpretăm, în detaliu, culorile care te pun în valoare.

✔️ Testare cu drapaje profesionale
Pentru a observa clar diferența dintre culorile care te luminează și cele care te dezavantajează.

✔️ Evantai fizic personalizat cu 50 de culori
Un instrument practic și elegant, ușor de folosit la cumpărături, atunci când vrei să alegi mai sigur haine, accesorii sau cosmetice.

✔️ PDF personalizat cu 60 de culori
Paleta ta digitală, ușor de consultat inclusiv pentru cumpărături online.

✔️ PDF cu peste 90 de combinații cromatice pentru sezonul tău
Ca să nu rămâi doar cu o listă de culori, ci să știi și cum să le porți împreună.

✔️ Recomandări pentru machiaj
Repere cromatice pentru produse și nuanțe care se armonizează cu trăsăturile tale naturale.

✔️ Recomandări pentru culoarea părului
Nuanțe care te pun în valoare și te ajută să eviți alegeri care te înăspresc sau te șterg vizual.

✔️ Îndrumare pentru metale, accesorii și contraste
Detalii mici, dar importante, care pot face diferența într-o imagine coerentă.

✔️ Mini ghid de psihologia culorii
Ca să înțelegi nu doar ce ți se potrivește, ci și cum te poate susține culoarea în imaginea ta personală și profesională.


Cum te ajută concret această analiză

✔️ Economisești timp
Te decizi mai ușor când faci cumpărături și când îți alegi ținutele.

✔️ Economisești bani
Eviți hainele sau produsele cumpărate impulsiv, care apoi rămân nepurtate.

✔️ Ai mai multă claritate în garderobă
Înțelegi de ce unele piese funcționează pentru tine și altele nu.

✔️ Îți construiești o imagine mai coerentă
Culorile potrivite te ajută să arăți mai armonios, mai prezentă și mai bine definită vizual.

✔️ Te simți mai sigură pe alegerile tale
Nu mai depinzi doar de intuiție, ci ai un reper clar pe care îl poți folosi din nou și din nou.

✔️ Îți susții frumusețea naturală, nu o forțezi
Scopul nu este să “te schimbi”, ci să alegi culori care lucrează în favoarea ta.


Pentru cine este potrivită această sesiune?

Această analiză este pentru tine dacă:

  • simți că faci des cumpărături care nu se leagă între ele
  • ai un dulap plin, dar tot simți că “nu ai cu ce să te îmbraci”
  • vrei să înțelegi ce te avantajează cu adevărat
  • îți dorești mai multă claritate în stilul tău
  • vrei să alegi mai ușor haine, machiaj, accesorii și culoarea părului
  • simți că imaginea ta merită mai multă coerență și intenție

De ce să lucrezi cu mine?

Sunt consultantă de imagine și analistă cromatică certificată internațional, iar în sesiunile mele îmbin observația atentă, explicațiile clare și aplicabilitatea practică.

Nu îți ofer doar un rezultat de tipul “acesta este sezonul tău”, ci te ajut să înțelegi cum să folosești concret informația în viața ta reală: în garderobă, la cumpărături, în machiaj, în alegerile de zi cu zi și în imaginea pe care o construiești despre tine.

Scopul meu este ca tu să pleci din această experiență cu un rezultat clar, cu instrumente utile și cu mai multă încredere în alegerile tale.

Pin It on Pinterest

Skip to content